Ultimele stiri (341)

Noutati si evenimente

Bine ai venit, Florin Claudiu Socaci!

Scris de

Astăzi, anunțăm un nou transfer pentru echipa noastră - Florin Claudiu Socaci, care evoluează pe mai multe posturi în linia mediană!
Acesta a evoluat ultima dată pentru campioana județului Mureș, Unirea Ungheni, unde a fost titular incontestabil și aparține de Mureșul Luduș!
Sperăm la o colaborare cât mai bună și fructuoasă pentru ambele părți!
 

Oficial! CS „Soda” Ocna Mureș va evolua în Liga a 3-a, din sezonul următor!

Scris de

 

După participarea la miniturneul barajului de promovare în Liga a 3-a, unde am obținut o victorie și am suferit un eșec, a venit și vestea oficială cum că, din sezonul următor, vom evolua în Liga a 3-a! Iată cum a decurs acest an, până să ajungem aici:

 

Pe 23 iulie, a fost numită noua conducere a băncii tehnice, în frunte cu Gabriel Cotoară (fost jucător la Soda), Romeo Arinar (fost jucător la Soda) și Tudor Stan (fost președinte al echipei de la Războieni, devenită satelit al clubului ocnamureșean). Acest lucru a fost posibil, la insistențele președintelui Ioan Paul, care a dorit să pornească un nou proiect fotbalistic, după retrogradarea din Liga a 3-a, și care a dorit să dea credit unui staff tânăr, dornic de performanță.

 

Lucrurile s-au mișcat extrem de rapid, și într-o direcție bună, s-au purtat negocieri cu foștii jucători și s-a reușit crearea unui lot valid pentru meciul de cupă cu Industria Galda, rezultatul de egalitate dând speranțe mari în tabăra noastră, pentru sezonul care avea să înceapă.

 

Nimeni nu credita o echipă proaspăt retrogradată din Liga a 3-a și nou-formată, cu șanse de a se bate la promovare. Dar, acolo în vestiarul de pe Stadionul Soda, lucrurile înceapeau să se împletească, bagheta antrenorilor a început să funcționeze, iar caracterele jucătorilor s-au potrivit excelent, precum într-un joc de puzzle, ceea ce a condus la omogenizarea rapidă a lotului, care a coincis cu rezultatele foarte bune.

 

CS Ocna Mureș a luat fiecare meci în parte, iar fiecare victorie a ridicat moralul jucătorilor, care își doreau tot mai mult de la fiecare partidă. O victorie, două, trei... iar „gașca nebună” a lui Gabi Cotoară și a orașului Ocna Mureș a devenit lider al campionatului și a încheiat turul cu 12 victorii și două rezultate de egalitate, 38 de puncte și cel mai bun golaveraj.

 

La fel au stat ostilitățile și în primele două etape ale returului, iar cu două victorii s-a ajuns la cota 14, moment în care a fost stopat campionatul din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Mai mult de atât, trebuie să recunoaștem, am avut parte și de puțin noroc, având în vedere că formațiile care ne erau contracandidate la promovare, s-au încurcat în mai multe meciuri, și chiar am reușit să le stopăm noi în marșul spre câștigarea Ligii a 4-a (vezi victoriile de acasă cu Voința Stremț, Performanța Ighiu, egalul cu CS Universitatea, victoria din deplasare cu Spicul Daia Română).

 

În cele din urmă, la mijlocul lunii iunie s-a luat decizia din partea Biroului Executiv al AJF Alba, ca toate competițiile să fie înghețate, motiv pentru care am fost declarați CAMPIONII Ligii a 4-a, sezonul 2019-2020.

 

Totodată, s-a decis ca pentru promovarea în liga a 3-a, să nu mai fie organizate barajale tradiționale, între două echipe, cu meci tur-retur, ci s-a luat hotărârea ca toate campioanele să fie împerecheate în mini-turnee de câte 3 echipe, împărțite pe regiuni!

 

A urmat o pregătire destul de bună, începută în 25 iunie, cu gândul la acest baraj. Eram cu toții conștiență că nu te întâlnești de foarte multe ori în carieră cu astfel de performanțe și ne doream să punem punct acestui sezon cu o promovare în Liga a 3-a.

 

Înaitne de baraj, am susținut două meciuri amicale , cu două echipe puternice – Unirea Ungheni (care a promovat la pas în Liga a 3-a, pe care o și FELICITĂM) și Industria Galda, una dintre cele mai vechi echipe de Liga a 3-a, în care am obținut două remize care ne-au dat încredere pentru baraj.

 

Ne-am făcut și temele pentru aceste meciuri, am studiat Corona Brașov, am asistat la scorul astronomic 16-0 din prima manșă a barajului cu Viitorul Gherogheni, și am crezut că ne putem lua la luptă cu o formație extrem de puternică, ce are în lot fotbaliști care nu numai că au sute de meciuri în Liga 1, dar și jucători care au auzit imnul Champions League sau Europa League.

 

A venit meciul cu Corona Brașov, am intrat încrezători pe teren, însă nu am reușit să facem față campioanei rașovene, care ne-a răpus cu 0-5. Moralul echipei a fost la pământ, însă antrenorii au reușit să îi capaciteze și să îi mobilizeze pe băieți, pentru duelul cu Viitorul Gheorgheni, pe care l-au tranșat categoric, cu un 9-1!

 

Acum, a venit și confirmarea oficială că vom evolua în Liga a 3-a, iar strategia pentru următorul sezon a fost deja demarată, dorindu-ne să facem o figură frumoasă și să menținem echipa în al 3-lea eșalon, acolo unde îi este locul!

 

Toate aceste lucruri nu erau posibile fără implicarea mai multor factori, Și începem aici spre ai mulțumi domnului primar al orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, care ne-a fost alaături, atât în momentele grele, cât și la victorii. De asemenea, Consiliul Local Ocna Mureș și-a dat girul pentru performanța di nactualul sezon, iar toti factorii locali au asigurat liniștea echipei.

 

Totodată, conducerea Clubului Sportiv Ocna Mureș a făcut lucrurile imposibile să devină palpabile, în frunte cu președintele secției fotbal, domnul Ioan Paul, directorul sportiv Alexandru Vigh și directorul Stelian Grozav.

 

Și nu în ultimul rând, un aport considerabil la această performanță, l-ați avut VOI – suporterii echipei, care ne-ați încurajat în toate momentele și v-am simțit alături de noi! Aplauzele voastre ne-au făcut mai puternici, iar promovarea în Liga a 3-a v-o dedicăm și vouă! Este și a voastră!

 

Bineînțeles, acest pas nu putea fi făcut, fără aportul jucătorilor, care au strâns din dinți la durere, s-au încurajat între ei și au dat totul pentru alb-albastru! Pe această cale – mulțumim: Adi Roman, Vlad Ignat, Dani Vaidasigan, Zoli Borșoi, Szili Csegoldi, Cătălin Uță, Victor Mureșan, Alex Kiraly, Bogdan Nemeș, Tudor Cristea, Bogdan Cristea, Paul man, Sergiu Moise, Paul Hoca, Alex Hada, Flaviu Chișu, Huni Kiss, Darius Șumblea, Adi Pintea, Bogdan Ștef, Claudiu Marcu. Mulțumirile se îndreaptă și către jucătorii din tur care au plecat în iarnă, dar care au pus umărul la rezultatele bune – Adi Spinean, Raul Bedelean, Cornel Boboia, Darius Decean.

 

Vă mulțumim tuturor! Începem strategia pentru Liga a 3-a, însă vă vom ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă! HAI SODA DRAGĂ!

 

 

 

 

 

CS Gheorgheni – CS Ocna Mureș 1-9 (0-5)

Scris de

CS Ocna Mureș a încheiat cu o victorie netă miniturneul de promovare în eșalonul terț, scor 9-1 (5-0) cu CS Gheorgheni, și așteaptă o   posibilă promovare de pe locul secund. Echipa lui Gabriel Cotoară și-a ajustat zdravăn golaverajul pe seama reprezentantei județului Harghita și, cu trei puncte, are speranțe, în funcție de deznodământul celorlalte 13 grupe și de locurile disponibile, să urce în Liga a 3-a.

Un succes fără emoții pentru ocnamureșeni, ce au șters astfel, parțial, din dezamăgirea jocului cu gruparea de sub Tâmpa, un categoric 9-1 cu o echipă ce a reușit să puncteze o singură dată în cele 180 de minute disputate.

Clasament: 1. Corona Brașov 6 p (21-0), 2. CS Ocna Mureș 3 (9-6), 3. CS Gheorgheni 0 (1-25).

CS Ocna Mureș: Ad. Roman – Vaidasigan  (65, Uță), Csegoldi, Borșoi, Al. Kiraly – P. Man, B. Cristea (63, Hoca) – Șumblea, Al. Hada (56, H. Kiss), Cl. Marcu – Chișu; rezerve V. Ignat, Ad. Pintea, Moise, V. Mureșan. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar, V. Mureșan.

CS Gheorgheni: Portik – Hoffman, Bratu, Nagy, Șandor, Berecz, A. Covrig, Tanko, Kurko, Ungureanu, Szocs; Cine, Szolossy, Vargyas, S. Covrig. Antrenor Andrei Țepeș.

Sursa: ziarulunirea.ro

CS Ocna Mureș a pierdut, scor 0-5 (0-2), primul meci al barajului pentru Liga a 3-a

Scris de

CS Ocna Mureș a pierdut drastic, scor 0-5 (0-2), cu Corona Brașov, primul meci disputat la Ungheni, în cadrul miniturneului de promovare în Liga a 3-a.

Campioana din Alba a încercat să-și depășească condiția, să obțină un rezultat care să-i sporească șansele de a ajunge în eșalonul terț, însă nu a reușit să-și atingă scopul împotriva unui oponent mult prea puternic

Grație acestui succes, echipa de sub Tâmpa, condusă de antrenorul Călin Moldovan, a promovat în Liga a 3-a, confirmându-și statutul de favorită a grupei. Experimentata formație brașoveană nu a mai făcut scor precum în jocul inaugural (16-0 cu CS Gheorgheni), însă a reușit o victorie fără emoții ce a parafat accederea în eșalonul superior.

CS Ocna Mureș: V. Ignat (46, Ad. Roman) – Vaidasigan, Csegoldi, Borșoi, V. Mureșan – B. Cristea, P. Man (60, Kiss) – T. Cristea/ cpt (33, Cl. Marcu), Hada (46, Al. Kiraly), Șumblea  (46, Pintea) – Chișu; rezerve Uță, B. Nemeș. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar, Tudor Stan.

Corona: Ciuperceanu – P. Rusu, Forika, M. Burlacu (80, Toader) Dumbravă, Leonte, Alupoaie, Ad. Voicu, M. Cristescu (59, Buga), A. Damian (59, M. Constantinescu), B. Roșu (59, Manole); rezerve Laszlo, Stăncuțu. Antrenor Călin Moldovan

Sursa: ziarulunirea.ro

SODA joacă mâine, la Ungheni, primul meci de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a

Scris de

CS Ocna Mureș, desemnată campioană a Ligii a 4-a Alba, după înghețarea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, abordează minibarajul de promovare în eșalonul terț.

Pentru “Soda dragă” este o încercare de a reveni pe a treia scenă, unde a mai evoluat în urmă cu două sezoane, după ce în 2018 a cunoscut bucuria promovării fără a disputa dubla cu Unirea Cristuru Secuiesc, întrucât campioana județului Harghita nu avea CIS. Comparativ cu staginea respectivă, în efectivul grupării din orașul salin se mai regăsesc 6 supraviețuitori (Vaidasigan, T. Cristea, P. Man, Csegodi, Moise, H. Kiss).

Ocnamureșenii au efectuat ieri o nouă testare anti-Covid, condiție necesară pentru a juca, și pot conta în aceste două întâlniri ce se dispută la Ungheni, pe Stadionul “Central” și pe Claudiu Marcu, jucătorul de bandă stângă întorcându-se recent din Germania.

În primul joc al triughiularului ce opune reprezentantele județelor Alba, Brașov și Harghita, Corona Brașov a umilit CS Gheorgheni, pe care a învins-o la un scor de maidan 16-0, cea mai mare diferență înregistrată în primele meciuri pentru promovare,  iar echipa condusă de Călin Moldovan are acum prima șansă de a accede în eșalonul superior.

Celelalte două partide rămase de disputat sunt CS Ocna Mureș – Corona Brașov (miercuri, 5 august, ora 17.30) și CS Gheorgheni – CS Ocna Mureș (duminică, 9 august, ora 17.30). Formația de sub Tâmpa este marea favorită a grupei, a și dovedit acest lucru în jocul inaugural, iar mâine va sta în calea echipei conduse de Gabriel Cotoară.

Întâlnirea se anunță extrem de dificilă pentru gruparea din Alba, în condițiile în care Corona este o forță fotbalistică, cu jucători experimentați precum Buga, M. Cristescu, M. Constantinescu, Burlacu sau Forika, și are nevoie de o remiză pentru a-și atinge obiectivul. CS Ocna Mureș are la îndemână și o clasare pe locul secund, în condițiile în care 7 echipe angrenate în cele 14 miniturnee pot promova și în acest mod, dacă sunt locuri disponibile la nivelul Ligii a 3-a.

*Lotul de jucători: Vlad Ignat Kleemann (16 octombrie 1995), Adrian Valentin Roman (23 februarie 1980) – portari;

Sergiu Daniel Vaidasigan (17 decembrie 1992), Bogdan Ioan Nemeș (1 februarie 1993), Szilard Zsolt Csegoldi (25 ianuarie 1994), Zoltan Borşoi (29 noiembrie 1992), Victor Petru Mureșan (9 septembrie 1988), Andrei Cătălin Uță (21 septembrie 1998), Alexandru Nicolae Kiraly (3 august 2001) – fundași;

Bogdan Vasile Ștef (23 martie 1997), Hunor Magor Kiss (7 mai 1995), Paul Iulian Man (11 iunie 1997), Bogdan Nicolae Cristea (6 martie 1989), Gabriel Ilie Cotoară (21 martie 1986), Alexandru Ioan Hada (2 iunie 1991), Paul Hoca (27 august 2001), Claudiu Marcu (11 noiembrie 1997), Sergiu Gabriel Moise (9 iulie 2001) – mijlocași;

Tudor Ionuț Cristea (26 ianuarie 1996), Adrian Dorin Pintea (18 aprilie 1999), Flaviu Adrian Chişu (4 august 1991), Darius Florin Șumblea (19 februarie 2000) – atacanți.

*Staff-ul administrativ: Stelian Grozav – director CS Ocna Mureș, Ioan Paul – președintele secției de fotbal, Alexandru Vigh – director sportiv

*Staff-ul tehnic: Gabriel Cotoară (34 de ani) – antrenor principal, Tudor Stan – antrenor secund, Romeo Arinar – antrenor secund, Andrei Copîndean – kinetoterapeut, Rareș Dănilă – asistent medical.

Sursa: ziarulunirea.ro

Egal în primul amical! 3-3 cu Unirea Ungheni, campioana Ligii a 4-a Mureș!

Scris de

Sâmbătă, 25 iulie 2020, am susținut primul amical din perioada de pregătire, în deplasare la Unirea Ungheni, campioana Ligii a 4-a Mureș!
Am întâlnit un adversar extrem de puternic, care ne-a dominat în multe momente ale jocului, însă am reușit să ținem piept atacurilor adverse și în final, am remizat, scor 3-3!
Am deschis scorul în minutul 15, în urma unui autogol, după o centrare foarte bună a lui Paul Man!
Golul 2 al nostru a fost marcat de Bogdan Nemeș, in minutul 78, cu o lovitură de cap excelenta, după o centrare a lui Flaviu Chișu!
Am egalat la 3, în minutul 90, după un penalty scos de Darius Șumblea și transformat printr-o Panenka de către Flaviu Chișu!
A fost un test util pentru echipa noastră, cu o mare risipă de efort, în care ne-am făcut antrenamentul și am ieșit cu capul sus de pe teren!
Mai avem mult de muncă, însă așteptăm jocurile de baraj încrezători și cu un moral destul de bun!
CS Ocna Mureș: Vlad Ignat - Bogdan Cristea, Szili Csegoldi, Cătălin Uță, Victor Mureșan - Paul Man, Sergiu Moise - Flaviu Chișu, Alex Hada, Darius Șumblea - Adi Pintea. Au mai evoluat - Mark Decean, Huni Kiss, Alex Kiraly, Bogdan Nemeș și Paul Hoca!
Miercuri 29 iulie 2020, de la ora 19.00, vom evolua un alt meci amical, contra formației Industria Galda, care a făcut testele COVID-19 și toți jucătorii plus staff-ul au ieșit negativi!
Hai Soda Dragă!

OFICIAL: suntem campionii Ligii a 4-a, sezonul 2019-2020!

Scris de

Astăzi, Biroul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Alba a hotărât înghețarea tuturor competițiilor la nivel județean, cu excepția Cupei României!

Odată cu această decizie, am devenit campioni!

A fost un campionat interesant, dar totodată ciudat, din cauza pandemiei, care a lovit întreg fotbalul!

Nu avem cuvinte sa exprimăm ceea ce simțit acum, știind cat de mult am muncit pentru a demonstra că suntem cu adevărat cei mai puternici, deși eram cotați mult sub valoarea arătata pe teren!

 

Dovada că am fost cei mai buni, este simplul fapt că am preluat șefia ligii a 4-a in etapa a 3-a, și am pastrat-o la noi până acest moment, având nu mai puțin de 14 victorii și două egaluri, fara sa cunoaștem gustul înfrângerii, având și 5 puncte avans față de principala contracandidata la actualul moment!

Ne bucurăm acum, trăim clipa, însă suntem conștienți că avem mult de muncit pentru a ajunge acolo unde ne-am propus – in Liga a 3-a! Așteptăm informații referitoare la jocurile de baraj, și sperăm la o relaxare pentru a reuși să ne organizăm fara prea mari eforturi financiare pentru aceste dueluri!

Totodată, ceea ce trăim astăzi, nu putea avea loc fără aportul maxim al jucătorilor, care au înțeles ceea ce înseamnă o familie într-un vestiar!

 

De asemenea, ținem să pe mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect, in frunte cu Primăria Orașului Ocna Mureș, Consiliului Local Ocna Mureș, conducerii Clubului Sportiv Ocna Mureș, și nu în ultimul rând, vouă, minunaților suporteri, care ne-ați fost alaturi!

Desigur, va revine datoria sa ne susțineți in continuare, iar noua ne revine datoria sa vă ținem aproape de noi!!!

Punem pe.foaie tot ce tine de organizare, incercam sa dam drumul la antrenamente cu respectarea tuturor normelor și vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă!

Un, doi, trei… Și: Campioniiiiii, Campioniiiiii, ole, ole, ole!

Gata amicalele! Victorie cu Spicul Daia Română în ultimul test!

Scris de

 

Astăzi, pe stadionul Soda, am întâlnit Spicul Daia Română, una dintre cele mai bune formații din Liga a 4-a! Am avut o prestație solidă, cu un joc bun, și multe situații de gol! S-a intrat la cabine cu scor alb, după care, în repriza secundă ne-am desprins!

 

Au marcat:

 

?????? (???. ?? - ??? ????? ?? ?? ???????? ????)

 

???? (??, ??)

 

CS Ocna Mureș: Adi Roman - Bogdan Cristea, Szili Csegoldi, Zoli Borșoi, Alex Kiraly (Industria Galda) - Paul Man - Claudiu Marcu, Bogdan Ștef, Flaviu Chișu, Darius Șumblea - Adrian Pintea (Victoria Cluj). Au mai evoluat: Tudor Cristea, Bogdan Nemeș, Emil Dandoș, Huni Kiss, Alex Hada, Dani Vaidasigan, Paul Hoca, Sergiu Moise, Cătălin Uță! A lipsit Vlad Ignat - bolnav / internat în spital! Antrenor principal - Gabriel CotoarăAntrenori Secunzi - Romeo Arinar și Tudor Stan.

 

În săptămâna care urmează, CS Ocna Mureș va avea 3 antrenamente, iar sâmbătă, 29.02.2020, vom evolua acasă, în prima etapă din Liga a 4-a, cu Nicolae Linca Cergău!

 

Hai Soda Dragă!!!

 

CS Ocna Mureș - AS Energia Săsciori: 6-0

Scris de

Sâmbătă, 16 noiembrie de la ora 14.30, Soda a jucat acasă împotriva celor de la Energia Săsciori. Runda a 13-a a Ligii a 4-a a fost una în care liderul CS Ocna Mureș a învins fără emoții cu 6-0 echipa din Săsciori.

CS Ocna Mureș: Adi Roman – Dani Vaidasigan, Szili Csegoldi, Cătălin Uță, Victor Mureșan – Huni Kiss, Sergiu Moise, Alex Hada, Claudiu Marcu – Flaviu Chișu, Bogdan Ștef. Pe banca: Vlad Ignat, Adi Spinean, Raul Bedelean, Zoli Borșoi, Paul Man, Tudor Cristea, Călin Hărăstășan. Antrenor principal – Gabi Cotoară. Antrenori Secunzi – Romeo Arinar și Tudor Stan.

Au marcat:

Bogdan Ștef
Claudiu Marcu
Gavriluță (autogol)
Szili Csegoldi
Adi Spinean – 2 goluri

Săptămâna viitoare se joacă în deplasare la Spicul Daia Română!

Hai Soda Dragă!

Abonează-te la acest feed RSS

Log in

create an account